miercuri, 15 decembrie 2010

1. Peregrinările lui Tuf

... sau întrebarea esenţială: puterea absolută te face Dumnezeu sau doar orb şi absurd?

8/10

Încep seria de comentarii (în fine, mini recenzii, deşi nu mă consider specialist în a face asta!) cu o carte pe care am recitit-o de curând (mulţumită mai ales faptului ca mi-am primit cadoul de Crăciun mai devreme :D ). 
Ca introducere pot spune că am citit-o prima oară pe când eram în şcoala generală şi atunci nu am putut-o aprecia la adevărata valoare. Sper că în timp orizonturile mele s-au lărgit şi că acum gândirea mea şi stilul de scris vor reflecta mai multă maturitate :) .

Anyway, let's begin ...

Peregrinările lui Tuf sau Tuf Voyaging reprezintă o colecţie de povestiri (7 la număr plus un prolog), publicată prima oară în 1986. Ele au fost scrise de către George R.R. Martin (GRRM) pe o perioadă de mai mulţi ani, începând din 1976 (O fiară pentru Norn).Acţiunea colecţiei pare relativ simplă la început: Haviland Tuf dispune de resurse aproape nelimitate din punct de vedere biochimic şi ecologic şi are o navă imensă cu care se plimbă de la planetă la planetă, rezolvând problemele ecologice, dar nu numai, care apar pe parcurs...
Făcând o analiză puţin mai amănunţită se poate observa cum atât personajul principal, cât şi stilul de a scrie al autorului au evoluat de-a lungul anilor pe măsură ce povestirile se înmulţeau şi acţiunea se înteţea. Deşi nu se poate vedea imediat, stilul autorului variază (uneori apărând şi câteva mici discrepanţe), asta mai ales din cauză că povestirile nu sunt scrise în ordinea cronologică a întâmplării lor.
Personajul principal este prezentat ca fiind moale în aparenţă, naiv până peste măsură, vegetarian (=P), mare iubitor de ciuperci, bere şi pisici, dar având şi un suflet bun, generos şi o minte calculată, meticuloasă şi inovativă.
Toată colecţia de povestiri stă sub semnul citatului atribuit lui John Emerich Edward Dalberg-Acton (Lord Acton), citat menţionat într-una dintre povestiri de către un personaj: "Puterea tinde să corupă, puterea absolută corupe în mod absolut." Acest citat este revelator pentru direcţia spre care vor evolua toate personajele, dar şi pentru cei care doresc să se afunde în substraturile povestirilor.
Nu voi spune prea multe despre acţiunea propriu-zisă şi nici nu voi face multe descrieri, pentru a lăsa plăcerea de a descoperi cartea şi celor care nu au citit-o până acum. Mă voi opri doar asupra câtorva lucruri.
S'uthlam - lumea care apare în 3 din cele 7 povestiri reprezintă o planetă pe care populaţia creşte foarte repede, probabil logaritmic. E o lume inovatoare şi care a păstrat loc doar pentru populaţia umană, excluzând "paraziţii". În acest loc Tuf îşi încearcă talentul de inginer ecolog de 2 ori şi pe cel de aproape-zeu la ultima vizită, rezolvând pentru totdeauna apăsătoarele probleme ecologice ce ameninţau populaţia cu foamete, canibalism,război... E interesant de ştiu că numele planetei reprezintă anagrama reverendului Thomas Robert Malthus, economist clasic ce a dat câteva teorii interesante despre populaţie şi evoluţia acesteia, teorii care i-au inspirat pe Darwin şi Wallace mai departe în munca lor.
Evoluţia lui Tuf - personajul principal se schimbă pe măsura trecerii celor mai mult de 10 ani, de la un personaj naiv, umil, de care încearcă să profite toată lumea, spre un personaj care ştie că are poate cea mai mare putere din Univers, puterea de a crea şi de a învia, asemănându-se astfel singur, spre final, cu un zeu. Acest parcurs al modului de gândire al lui Tuf duce la întrebarea finală cu care rămâi mult timp după ce termini cartea: puterea absolută te transformă în Dumnezeu? Sau doar într-un monstru, o fiinţă oarbă şi surdă, urmărind propriul sistem de valori şi idei, absurd prin definiţie în ochii celorlalţi? La acest drum pe care porneşte Tuf contribuie desigur şi natura lui "antisocială", el preferând mai degrabă compania pisicilor decât atingerile altor oameni,dar şi faptul că pe oriunde se duce este privit ca un străin (din cauza înălţimii, a aspectului, a comportamentului). Oricum autorul, deşi nu pare că a insistat asupra acestui fapt, îl face pe Haviland Tuf străin, ciudat, nemenţionând nici măcar planeta de pe care acesta venea, lăsându-l mai mult să fie un paria care trăieşte în cosmos. E interesant dialogul din finalul cărţii, unde un Tuf mult evoluat, mai presus de problemele mărunte ale omenirii, conduce şi ghidează cu mână de fier (doar metaforic!) destinele a 7 planete pe calea propusă de el. Spre final şi doar din acest punct de vedere, se poate spune că Haviland Tuf se aseamănă cu Împăratul-Zeu al Dunei, Leto II Atreides şi a sa Potecă de Aur, dar repet! doar din această perspectivă, a faraonului, zeul care deţine puterea absolută şi ghidează omenirea conform propriei sale moralităţi.
Desigur cartea nu răspunde la întrebarea ce a devenit Tuf? Dintr-un om pur şi nevinovat (lucru remarcat chiar de către unul dintre personaje) s-a transformat el oare într-un monstru? L-a corupt într-un final Arca (nava lui) şi puterea acesteia aşa cum spune Lord Acton în citatul lui celebru?... Acesta e un răspuns care rămâne la latitudinea cititorului, cartea având final deschis. Eu personal cred totuşi că nu a fost corupt şi că a mers mai departe făcând bine peste tot pe unde a mai trecut. Dar hei, eu sunt un optimist incorigil! :D
În concluzie, aş mai vrea să spun că deşi nu este o operă măreaţă de artă, Peregrinările lui Tuf analizează foarte bine natura umană în raport cu cea mai mare slăbiciune a sa: puterea! Rezultatele reflecţiilor lui G.R.R. Martin sunt interesante şi cu siguranţă te pun pe gânduri, iar dacă adaugi la asta şi problema foarte actuală a ecologiei, a mutaţiilor genetice şi a efectelor lor benefice sau malefice asupra unei planete împreună cu problema spinoasă a razboaielor biologice, ai deja o reţetă pentru o carte care-ţi va rămâne mult timp pe "retina" creierului :) .
Şi mai pot adăuga că această carte m-a făcut pe mine să-l consider pe George R.R. Martin un mare autor, şi că mă regăsesc un pic, de fiecare dată când recitesc această carte, în pielea lui Haviland Tuf, eu însumi fiind un mare iubitor de pisici şi vegetarian ... cât despre partea cu puterea absolută? Nu ştiu, dar cred că, dacă privim adânc în noi, ajungem cu toţii la concluzia asta: cu toţii ne-am dori puterea absolută. Că nu am şti să o folosim corect e deja altă problemă...

Un comentariu:

  1. Nu am citit cartea, dar s-ar putea să o citesc imediat dupa ce termin de scris Alhkal De'Vios şi corectez SK3 :)). La mine, personal şi în ceea ce scriu, personajele au în general din start putere absolută sau aproape absolută... mă rog pot bate măr tot ce prind (la prima vedere :P) singura diferenţă este că ele au şi capacitatea de a-şi controla şi înţelege propria putere :). Dacă ai putere devii corupt DOAR dacă nu eşti în stare să o controlezi şi să recunoşti, să înţelegi riscurile şi responsabilităţile care vin cu această putere. Aici se trage de obicei linia între tiran/villain şi Făt Frumos cu paloş din oţel lucrat de meaştrii fierari japonezi din era meiji şi înainte. Asta, pentru că în momentul în care ai puterea să distrugi o întreagă planetă şi apoi vine la tine un mic mucos şi-şi bate joc de tine... păi, cam greu te poţi abţine din a nu-l expedia fix pe următoarea planetă. Dacă un om are puterea absolută, atunci trebuie să deţină şi cunoaştere absolută, căci altfel e doar un individ controlat de propria sa putere şi nimic mai mult! O chestie trebuie ţinută minte şi anume că nu contează cum eşti înainte de a obţine puterea ci ce anume devii după ce ai obţinut-o! Căci un tiran care primeşte această putere s-ar putea să devină erou, iar unul ca Tuf, tiran :).
    Cam atat pot sa-mi permit sa spun tinand cont ca nu am citit si analizat in detaliu cartea :), insa cred ca ceea ce am spus se aplica mai mult sau mai putin la toate persoanjele din toate povestile, fie ele zei sau bieti tarani neajutorati :)

    RăspundețiȘtergere